Go Back

Prăjitură răsturnată cu mere – povestea unei rețete care a avut nevoie de timp

Prăjitură răsturnată cu mere caramelizate, blat pufos și caramel bogat cu unt. Un desert simplu, aromat și perfect echilibrat.
Prep Time15 minutes
Cook Time45 minutes
Total Time1 hour
Course: Desert
Cuisine: internationala
Keyword: desert cu mere, Prăjitură cu mere caramelizate, prăjitură de casă, prăjitură răsturnată cu mere
Servings: 10 Felii
Author: Mihaela

Equipment

  • Rețeta este potrivită pentru o tavă rotundă de 20–22 cm Dacă folosești tavă de 20 cm → verifică prăjitura după ~40 min

Ingredients

Pentru blat

  • 2 ouă
  • 100 g zahăr
  • 100 ml lapte
  • 100 ml ulei
  • 180 g făină
  • 1 ½ lingurițe praf de copt
  • 1 praf de sare
  • vanilie

Pentru stratul de mere caramelizate

  • 100 g zahăr
  • 100 g unt la temperatura camerei
  • 2 –3 mere decojite și tăiate felii
  • scorțișoară după gust

Instructions

Prepararea caramelului

  • Topește zahărul într-o tigaie, la foc mediu, până devine caramel auriu.
  • Adaugă untul la temperatura camerei și amestecă până se încorporează complet.
  • Toarnă caramelul obținut în tava în care vei coace prăjitura.
  • Așază deasupra merele feliate, apoi presară scorțișoară după gust.

Prepararea blatului

  • Într-un bol mare, pune ouăle, zahărul, laptele, uleiul și vanilia. Amestecă bine până când compoziția devine omogenă.
  • Separat, amestecă făina cu praful de copt și un praf de sare.
  • Adaugă amestecul de lichide peste ingredientele uscate și omogenizează ușor, până obții un aluat ușor lichid.
  • Toarnă aluatul peste stratul de mere și nivelează ușor.

Coacerea

  • Coace prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180°C, până când:

blatul este rumen

    scobitoarea introdusă în centru iese curată

      (Timp orientativ: 35–45 de minute)

        Răsturnarea

        • Lasă prăjitura să se odihnească 5 minute după scoaterea din cuptor, apoi răstoarn-o cu grijă pe un platou.

        Notes

        • Folosește mere ușor acrișoare pentru un gust echilibrat
        • Nu lăsa caramelul să se ardă, trebuie să fie doar auriu
        • Răstoarnă prăjitura cât este încă caldă.