Daca sunteti in cautare unei retete noi de chifle, o reteta putin altfel, diferenta, cu ceva arome precum usturoi sau rozmarin, aceste Chifle Aromate sunt pentru voi. Sunt super pufoase, extrem de aromate pentru ca sunt pline de rozmarin, busuioc si usturoi, iar usturoiul merge intotdeauna de minune cu painea calda.
La noi in familie se consuma foarte multa paine; Focaccia chifle, lipii ……etc, poate chiar mai multa decat este cazul uneori, cantarul este „dragut” si ne arate mai tot timpul.
Chiflele proaspat facute, abia scoase din cuptor, aburinde si cu miroul absolut minunat pe care il emana, au avut si vor avea intotdeauna un foarte mare succes.
La noi sunt pregatite des pentru ca ne plac, dar le pregatim si atunci cand avem oameni dragi in vizita. Toti iubesc painea calda, iar cea pregatita in casa este cea mai buna.
Eu sunt o mare iubitoare de usturoi, sincer uneori as pune usturoi chiar si in prajituri. Aceasta Focaccia cu rozmarin are mult usturoi, fix pe gustul meu dar sper si pe gustul vostru.
Recunosc in schimb, ca in permanenta, si la foarte multe din retetele pe care le pregatesc, adaug usturoi chiar si daca este mai putin, iar aceste Chifle Aromate sunt unele dintre retetele mele preferate ce are in componenta usturoiul.
La noi in familie painea in general se cocea intotdeauna in tava de aluminiu. Nu imi amintesc ca mama sa fi copt painea in altceva decat in astfel de tavi. Obtinea la final o paine absolut delicioase cu o crusta crocanta.
Eu va propun sa incercati altceva, aceste Chifle Aromate merg de minune intr-o tava de yena sau alt material ce poate merge la cuptor, altul decat aluminiul sau metalul in general. Veti obtine in felul acesta aceasta painici extrem de pufoase, fara crusta.
De asemenea, incepeti prepararea lor prin a avea toate ingredientele la temperatura camerei si prin a incerca drojdia mai intai. Aluatul va creste mult mai repede daca produsele nu vin direct din frigider.
Daca aveti drojdie instant la pachet mare, intotdeauna incercati-o. Din pacate chiar daca este bine depozitata, odata deschisa cutia sau punga drojdia isi pierde din proprietati. La fel se intampla si cu praful de copt sau biarbonatul de sodiu. Eu am patit-o de multe ori, asa ca cel mai bine incerc la inceput. Daca face spuma, este buna si poate fi folosita cu incredere.
Daca nu va place rozmarinul, il puteti inlocuii cu orice alta aroma preferati, incercati doar sa pastrati proportiile, astfel ca nici una dintre aromele folosite sa nu predomine sau sa le acopere pe celelalte.
Focaccia cu rozmarin – este genul acela de paine aromata care se mananca pur si simplu, este atat de buna incat nu aveti nevoie de nimic altceva alaturi.
English Recipe
Briosele cu afine si iaurt sunt genul de preparat pe care, odata ce l-ai incercat,…
In fiecare an, cand Pastele bate la usa, ne pregatim de o aventura culinara care…
Descoperiti aceasta Salata vibranta de linte verde, imbogatita cu arome proaspete de marar si patrunjel,…
Aceste Cornulete fragede cu unt si smantana sunt de departe cele mai bune cornulete pe…
Negresa cu glazura de cacao, acel desert adorat din copilarie, care nu este doar o…
Aceasta Salata de quinoa si spanac este o combinatie echilibrata in ingrediente bogate in nutrienti.…