Home

Tarta cu mere – Apple pie

Această Tartă cu mere este absolut delicioasă, cu o crustă crocantă și fragedă care ți se topește în gură, completată de o umplutură de mere moi, suculente și pline de arome de unt și scorțișoară. Fără îndoială, este cea mai bună tartă cu mere pe care am gustat-o vreodată.

Mi-am dorit de mult timp să încerc acest tip de tartă cu mere, mai ales pentru că este extrem de populară în întreaga lume (Apple Pie). Am cercetat numeroase rețete online și am încercat câteva variante, până am ajuns la propria mea versiune, pe care o găsiți acum aici.

Este absolut delicioasă, și fără să exagerez, vă mărturisesc că nu am gustat niciodată o tartă cu mere mai bună, deși am încercat multe de-a lungul timpului. Așa cum v-am mai povestit, deserturile cu mere sunt preferatele soțului meu, și de aceea pregătesc mereu tot felul de bunătăți cu acest ingredient.


Cum obținem o delicioasă tartă cu mere?

Primul pas este pregătirea aluatului, baza tartei.

Pentru a asigura un succes garantat, folosiți unt și margarină reci, direct din frigider, împreună cu apă cu gheață.

Evitați să frământați aluatul prea mult cu mâinile pentru a păstra textura fragedă. Aici găsiți rețeta mea de aluat fraged pentru tarte, explicată în detaliu pentru a obține o crustă perfectă.
Lăsați aluatul la rece cel puțin două ore. Acest pas este esențial pentru a avea o crustă crocantă, sfărâmicioasă, care se topește în gură.

Pentru umplutură, pregătiți merele.

Ideal este să folosiți mere dulci-acrișoare. Aici v-am povestit mai multe despre cum să alegeți cele mai bune mere pentru plăcinte și tarte.

Nu uitați de scorțișoară și nucșoară! Aceste condimente nu doar îmbogățesc gustul, ci oferă și o aromă minunată tartei.



De ce se folosesc ingrediente reci de la frigider?

Dacă untul și margarina nu sunt reci, ci la temperatura camerei, veți obține o crustă tare.

Folosirea ingredientelor reci, precum și păstrarea aluatului la frigider cât mai mult timp înainte de coacere, previn topirea grăsimilor.

Dacă untul sau margarina se topesc în aluat înainte de a-l băga în cuptor, nu veți mai obține acele straturi crocante specifice. În schimb, crusta va fi tare și uneori grasă în anumite zone.

Eu obișnuiesc să pregătesc aluatul dimineața, devreme, și îl las la frigider până termin restul preparatelor.

De obicei, mai fac și o ciorbă sau ( Supa crema de praz cu cartofi )  un fel principal, iar apoi mă ocup de merele pentru tartă.

Aceste câteva ore la rece sunt perfecte pentru a obține o crustă fragedă și crocantă.



Mere crude sau gătite?

Cum să alegi varianta potrivită pentru tarta cu mere

Am pregătit această tartă în mai multe moduri: cu mere crude, amestecate cu puțin zahăr și scorțișoară, cu mere crude într-un sos aromat, sau cu mere gătite puțin înainte de coacere.

Fiecare variantă este delicioasă, însă diferențele constau în textură și timpul de coacere.

Dacă folosiți mere crude, acestea vor oferi tartei o textură ușor mai crocantă și proaspătă, dar timpul de coacere va fi mai lung, aproximativ 60 de minute.

Începeți cu 15 minute la 200°C, apoi reduceți temperatura la 180°C pentru restul timpului. Tarta este gata atunci când merele sunt înconjurate de un sos gros, iar la testul cu scobitoarea, fructele sunt moi, nu tari.

Dacă preferați să gătiți merele înainte, așa cum este rețeta de astăzi, timpul de coacere scade la 40 de minute, iar crusta se rumenește uniform. Această metodă oferă o umplutură mai cremoasă și mai bine integrată.

Pentru crusta perfectă, am experimentat atât cu unt, cât și cu un amestec de unt și margarină, iar combinația celor două este ideală. Datorită punctelor de topire diferite, acestea creează abur în timpul coacerii, favorizând formarea unor straturi crocante și subțiri. Mai multe detalii despre această tehnică găsiți în articolul meu despre aluatul fraged pentru tarte.

De asemenea, de-a lungul timpului am experimentat și cu diverse combinații de grăsimi, cum ar fi amestecuri de unt și untură sau untură și brânză, fiecare oferind gusturi și texturi diferite.

Aceste combinații aduc un plus de frăgezime și savoare, așa cum am observat, de exemplu, în rețeta mea de cornulețe fragede cu untură și brânză.

Un alt truc esențial este să răciți tarta în frigider timp de 30-60 de minute înainte de coacere.

Acest pas ajută la păstrarea formei și aspectului, mai ales dacă v-ați străduit să o decorați frumos. Totuși, chiar și fără acest pas, crusta va fi la fel de gustoasă și apetisantă.

Mai jos găsiți rețeta completă și, pentru inspirație, câteva fotografii cu decorul tartei mele cu mere.



Dacă iubiți deserturile cu mere, vă invit să încercați și aceste rețete delicioase de pe site:

Fiecare rețetă oferă o combinație unică de arome care vă va încânta!

Print

Tarta cu mere - Apple pie

Această Tartă cu mere este absolut delicioasă, cu o crustă crocantă și fragedă care ți se topește în gură, completată de o umplutură de mere moi, suculente și pline de arome de unt și scorțișoară. Fără îndoială, este cea mai bună tartă cu mere pe care am gustat-o vreodată.
Course Desert
Cuisine American
Keyword Apple pie, Tarta cu mere
Prep Time 15 minutes
Cook Time 40 minutes
La rece 2 hours
Total Time 2 hours 55 minutes
Servings 6 Felii generoase
Author Mihaela

Equipment

  • tava tarta diametru 20 cm ( puteti folosi chiar 18 sau 21 cm )

Ingredients

Aluat fraged

  • 150 gr unt rece
  • 70 gr margarina rece
  • 300 gr faina de tip 000
  • 100 ml apa rece cu ghiata 7 linguri
  • ½ lingurita sare

Umplutura

  • 1.3 kg mare
  • 100 gr zagar
  • 70 gr unt
  • 1 lingurita scortisoara si ½ nucsoara daca va place
  • 1 lingura suc de lamaie

galbenusde ou si lapte pentru uns deasupra

Instructions

Aluat fraged

  • Mai întâi, puneți untul și margarina tăiate cubulețe într-un bol. Adăugați peste ele făina și sarea, apoi, cu ajutorul a două furculițe, amestecați, presând ușor untul în făină. Continuați să faceți asta până obțineți un amestec sfărâmicios.
  • Începeți să adăugați apă, câte o lingură pe rând, amestecând bine. Continuați să adăugați apă până când aluatul începe să se strângă în bucăți mari. Când luați o mână de aluat și îl strângeți între degete, acesta ar trebui să își păstreze forma.
  • Transferați aluatul pe masa de lucru sau lăsați-l în bol, cu mâinile infăinate, și strângeți-l într-o bilă.
  • Tăiați aluatul în două, aplatizați fiecare bucată, înveliți-o în folie alimentară și puneți-o la rece pentru cel puțin două ore.

Umplutura

  • Spălați și curățați merele de coajă, eliminați sâmburii și tăiați fiecare măr în 4 sau 6 felii, în funcție de mărimea lor. Adăugați sucul de lămâie pentru a preveni oxidarea, apoi adăugați zahărul. Amestecați bine.
  • Într-o cratiță, topiți untul, apoi adăugați merele. Gătiți merele la foc mediu, doar până când își elimină tot sucul. Acestea vor merge apoi la cuptor, așa că nu trebuie gătite complet.
  • Lăsați merele deoparte să se răcească până când aluatul este și el rece. Când merele s-au răcit, adăugați scorțișoara și amestecați bine.
  • Scoateți aluatul de la frigider cu 5-10 minute înainte de a-l întinde. Întindeți prima parte a aluatului în formă rotundă, cu aproximativ 3 cm mai mare decât tava în care urmează să coaceți tarta. Puneți aluatul în tavă, apoi adăugați merele deasupra.
  • Întindeți cea de-a doua parte a aluatului în mod similar, cu aproximativ 3 cm mai mare decât dimensiunile tavii în care coaceți. Tăiați apoi aluatul în fâșii de circa 1 cm. Așezați aceste fâșii deasupra umpluturii, alternându-le, astfel încât să fie stratificate, una peste alta și una sub alta.
  • Puneți 3 sau 5 dintre fâșiile tăiate în mijloc. Eu prefer întotdeauna să pun 3, deoarece îmi este mai ușor să le manevrez
  • Îndoiți una dintre fâșii, cea din mijloc, înapoi până la jumătate, lăsând celelalte fâșii peste umplutură. Apoi, adăugați o altă fâșie deasupra celor două care sunt direct peste umplutură.
  • Puneți prima fâșie din mijloc la loc, apoi ridicați spre jumătate celelalte două fâșii, cele de pe margine. Adăugați o altă fâșie deasupra celei din mijloc, care a rămas peste umplutură, apoi puneți cele două fâșii laterale la loc.
  • Continuați: ridicați fâșia din mijloc, adăugați o altă fâșie, apoi puneți-o la loc. Ridicați cele două fâșii de pe margine, adăugați o fâșie, apoi puneți-le la loc.
  • Când ați terminat cu primele trei fâșii, faceți la fel și cu cele de pe margini, stânga și dreapta, conform imaginii de mai jos.
  • Când ați terminat, uniți toate fâșiile cu baza tartei, apăsând ușor cu degetele. Formați 'valuri' pe margine folosind degetul mare de la o mână și degetul arătător de la cealaltă.
  • O altă variantă mai simplă pentru a acoperi tarta este următoarea:
    Puteți întinde cea de-a doua parte a aluatului, destinată acoperirii umpluturii, tot în formă rotundă. Așezați-o peste mere și crestați-o ușor în mijloc, de 4-5 ori. Aceste tăieturi permit aburului format în timpul coacerii să se elimine. Folosiți degetele pentru a lipi ușor cele două foi pe margine.
  • Puneți tarta la frigider pentru încă 30 de minute. Dacă doriți, ungeți-o cu ou deasupra, apoi băgați-o la cuptor pentru aproximativ 40 de minute.
    Coaceți primele 10-15 minute la 200 °C, apoi reduceți temperatura la 180 °C. Este gata când crusta devine aurie.

Dacă v-a plăcut această rețetă, vă rog să o distribuiți mai departe, să se bucure și alții de ea. Vă aștept și pe pagina mea de Facebook – The Lemon Flavour – unde găsiți și mai multe rețete delicioase. Acolo puteți să-mi împărtășiți părerile voastre sau să-mi adresați întrebări, voi răspunde cu drag.

Ne puteți găsi și urmări și pe:

  1. Instagram: @TheLemonFlavour
  2. Pinterest: The Lemon Flavour
  3. Facebook Group: Aroma de Lămâie

Vă invit să vă alăturați comunității noastre unde împărtășim sfaturi utile din bucătărie și rețete minunate.

Zi frumoasă!

Va mai recomand:

Placinta cu mere

Prajitura frageda cu piersici

Mihaela

Recent Posts

5 Deserturi cu Lămâie, Proaspete și Aromate

Dacă ești ca mine și iubești deserturile parfumate cu lămâie, atunci acest articol este pentru…

2 săptămâni ago

Prăjitură fragedă cu mere

Prăjitură fragedă cu mere este una dintre acele rețete tradiționale care îți aduce aminte de…

3 săptămâni ago

Conopida la Cuptor

Conopida la Cuptor – Garnitura Delicioasă și Sănătoasă pentru Orice Masă. Conopida la cuptor este…

4 săptămâni ago

Ruladă cu mere: Rețetă simplă și delicioasă

Rulada cu mere este un desert clasic, apreciat pentru aroma sa inconfundabilă și textura sa…

o lună ago

Biscuiți fragezi cu untură

Un strop de nostalgie și un vârf de inovație Acești biscuiți sunt o bucățică din…

o lună ago

Prăjitură cu Lămâie și Mac și Glazură de Zahăr

Imaginează-ți o prăjitură cu lămâie și mac, îmbrăcată în glazură de zahăr: aroma proaspătă a…

2 luni ago