Prajitura Alba ca Zapada

Prajitura Alba ca zapada este desertul copilarie noastre, este demential de buna la gust, daca mi se permite sa ma exprim in felul acesta, apoi se face usor si nu este costisitoare. 

Pregatita din doar cateva ingrediente de baza, precum ulei, oua, zahar sau faina, aceasta prajitura aduce in casa pe langa gust minunat  si amintiri frumoase din copilarie. Cand pregateam bunatati alaturi de familie, cu zapada multa si sanius, colindatori si muzica buna.

Foile acestei prajituri sunt fragede, se fac repede si nu necesita multa munca sau ingrediente greu de gasit. Se coc repede, in jur de 10 minute pe foaie, prin urmare nu necesita munca multa sau consum mare. 

Din putin veti putea pregati ceva minunat, gustos, aromat, care se va manca cu multa placere si bucurie. 

Daca va plac prajiturile cu foi, va recomand sa incercati si aceasta reteta de Prajitura din foi fragede cu cacao si miere. 

Dupa ce a stat suficient timp la frigider, o sa se topeasca efectiv in gura, atat de fragede devin foile, iar gustul si aroma de lamaie o sa va bucure simturile. 

 

Detalii din spatele acestei retete, 

Am publicat aceasta  reteta in August 2019, de atunci am facut si refacut aceasta reteta de nenumarate ori, azi va las varianta cea mai recenta care cred ca este si cea mai reusita. Am renuntat la a folosi ingrediente masurate cu lingura si am ales varianta cea mai sigura zic eu, cantarul. 

Am crescut cantitatea de lapte pentru crema, zaharul, lamaia, sucul si coaja acesteia astfel crema este plina de savoare, aromata, dulce acrisoara si in cantitate ideala pentru grosimea foilor.  

Sunt in jur de 20 de ani de cand am pregatit pentru prima data aceasta prajitura Alba ca zapada, doar ca noi ii ziceam prajitura cu foi. . Pe vremea cand nu gaseai retete pe internet, dar le gaseai in caietul de retete, pe care si eu l-am avut dar care a luat foc. Poveste lunga. 

Atunci pregateai ceva daca vecina sau o cunostinta  iti dadea reteta, pe care fie o stia pe derost cum se zice, fie o avea scrisa. Din pacate eu am avut ceva probleme cu aceasta prajiturica pana am reusit-o, motiv pentru care am sa la las mai jos mai multe detalii si ceea ce cred ca o sa va fie de folos la pregatirea ei. 

Ingredientele dar si cantitatea, influenteaza fragezimea, gustul si aspectul acestei prajituri. Sa le luam pe rand:

Faina

Cantitatea necesara pentru obtinerea foilor difera in functie de cat de uscata este faina sau tipul de faina pe care o aveti la indemana. 

Eu va las mai jos cantitatea maxima pe care eu am pus-o in aceste foi, 650 grame. Va recomand sa va opriti la aceasta cantitate deoarece prea multa faina va face foile tari si nu o sa fie la fel de fragede.

Recomandarea mea este sa adaugati ultimele 50 grame treptat, numai daca aluatul va cere. 

Cum trebuie sa fie aluatul pentru foi?

Moale si nelipicios. 

Amoniacul

Fara acesta foile nu vor fi fragede si moi, deci nu folositi altceva pentru ca nu o sa fie ceea ce trebuie pentru aceasta reteta. Nu praf de copt, amoniac. 

Ouale

In general in retetele mele folosesc oua mari, asa este si reteta de astazi. Daca nu aveti oua mari si folositi oua marime M spre exemplu, reduceti usor faina, cum am zis mai sus, adaugati treptat ultimele 50 de grame si doar daca este nevoie. 

Oua mici, in cazul lor aveti nevoie de 3 la numar, atentie apoi si la cantitatea de faina. 

Lamaia, coaja si sucul acesteia

  • Sucul: Gustul dulce acrisor al acestei prajituri se obtine cu ajutorul sucului de lamaie. Pentru mine 50 ml suc de lamaie este cantitatea ideala, deoarece mai putin nu cred ca se simte gustul acrisor. La baza crema are 1,2 litri de lapte, zahar, apoi unt si faina sau amoniac, deci raportul dintre foi, crema si sucul de lamaie este prea mica daca este sub 50 ml pentru poate face diferenta. Suntem diferiti, ceea ce este dulce-acrisor pe gustul meu poate fi prea acru pentru altcineva. Pregatiti 50-100 ml suc de lamaie si aveti-l alaturi, cand pregatiti crema adaugati-l treptat pana ajungeti la gustul perfect pentru voi. 
  • Coaja: Aici aplicam aceias regula ca cea de la sucul de lamaie, prea putina coaja nu o sa ofere aroma. Va recomand cu incredere 2 linguri de coaja de lamaie si nu mai putin.

Daca iti place aroma de lamaie in prajituri iti mai recomand cu mare drag si:

Crema

Vreau sa ma opresc aici pentru putin sa va spun cate ceva despre cum obtinem aceasta crema. Ma refer in primul rand la cum o ingrosam deoarece cu gustul am lamurit-o mai sus. 

Puteti folosi atat faina pentru a ingrosa crema, cat si amidon alimentar.  Principiul este simplu. Folositi ceea ce recomanda reteta, daca nu aveti aplicati regula de mai jos:

Exemplu: 100 grame faina sau 50 grame amidon.

Acasa la mama, unde am si invatat si facut aceasta reteta de nenumarate ori nu aveam amidon, asa ca am folosit faina. Mai tarziu am incercat si cu amidon. 

Daca ma intrebati ce aleg intre cele doua, raspunsul este amidonul. Face crema mai fina si nu se simte, cu toate astea faina face si ea o treaba foarte buna. 

Alba ca Zapada - Prajitura cu Foi

Mihaela
Super delicioasa si usor de preparat cu ingrediente ce cu siguranta deja le ai in bucataria ta.
Prep Time 30 minutes
Cook Time 1 hour 30 minutes
La frigider 12 hours
Total Time 14 hours
Course Dessert
Cuisine Romaneasca

Equipment

  • tava mare dimensiune 30x35

Ingredients
  

Foi

  • 140 ml ulei vegetal 100% pur
  • 140 ml lapte
  • 150 g zahar
  • 2 oua mari 115 grame cu aproximatie
  • 650 g faina
  • 1 pliculet amoniac 7 g
  • 1 praf sare

Crema

  • 250 g unt 82% grasime
  • 110 g amidon 220 faina
  • 240 g zahar
  • 1,200 litru lapte
  • 2 linguri coaja de lamaie sau dupa preferinta
  • 50-100 ml suc de lamaie dupa preferinta
  • 1 fiola vanilie sau o lingura

Instructions
 

Foi

  • Intr-un bol amestecam uleiul, ouale,zaharul, laptele, sarea si amoniacul.
  • Incorporam faina treptat, ultimele 50 de grame pe masa de lucru si doar daca este nevoie. Am explicat mai sus dece.
  • Impartim compozitia in 3 parti egale. Intindem si coacem fiecare foaie pentru 10-12 minute la 180 °C

Crema

  • Intr-o oala punem zaharul, amidonul si coaja de lamaie. Amestecam pana ce amidonul se amesteca bine cu zaharul sa nu se lipeasca atunci cand adaugam laptele.
  • Adaugam laptele treptat la inceput cate putin pana obtinem o crema precum o smantana, astfel evitam formarea aglomerarilor de amidon.
  • Punem la foc mic si amestecam des pana incepe crema sa se ingroase. O sa vedeti ca o sa se ingroasa dintr-o data.
  • Odata gata, crema este acoperita cu folie alimentara si lasata la racit la temperatura camerei. O folosim abia atunci cand este rece.
  • Untul moale la temperatura camerei se bate spuma cu mixerul pentru circa 3-4 minute.
  • Adaugam crema rece peste unt, cate doua linguri si omogenizam, adaugam treptat pana ce am incorporat toata crema fiarta. La final, adaugam si vanilia si omogenizam.

Aranjam

  • Intr-o tava mare, punem hartie de copt sai folie alimentara, una dintre foi si crema. Repetam cu foile si crema ramasa.
  • Decoram deasupra cu fulci de cocos sau ceea ce va place, nuca, migdale.
  • Pofta va doresc!
Keyword alba ca zapada, crema cu lapte, foi, prajitura copilariei

🤞 Nu rata cele mai noi retete!

Lasă un răspuns