Cozonac cu smântână – rețetă pufoasă, simplă, fără stres

Acest cozonac cu smântână este una dintre rețetele pe care le fac de mai multe ori pe an, nu doar de sărbători.

Îl fac când mi-e poftă. Sau când simt nevoia de liniște.

Aluatul are ceva……..după ce încep să îl frământ, parcă se face liniște și în capul meu, din toată agitația de zi cu zi.

Și îl mai fac pentru un motiv simplu:pentru că știm sigur că se mănâncă.

La noi nu se rupe cozonacul “pentru video”.

Se rupe pentru că nu mai avem răbdare.

Dacă vrei o variantă mai bogată, cu mai multă umplutură și mai multă smântână, am scris deja aici varianta aceea de cozonaci cu smântână — pentru zilele când chiar vrei să fie mult și din toate.



DE CE MERITĂ FĂCUT

Știu că multă lume evită cozonacul.

  • Pare mult.
  • Pare complicat.

Dar nu e.

E genul de aluat care:

  • începe lipicios
  • pare că nu se leagă
  • dar dacă ai puțină răbdare, se transformă complet

Sincer,  și chiar dacă nu iese perfect, tot o să fie bun!


Ingrediente pentru cozonac cu smântână

Pentru aluat:

  • 1 kg făină
  • 350 ml lapte
  • 4 ouă
  • 150 g zahăr
  • 100 g smântână grasă (30%)
  • 70 g unt
  • 30 ml ulei
  • 1 plic drojdie
  • o lingurita sare

Arome:

  • coaja de la 2 lămâi
  • coaja de la 2 portocale
  • vanilie

Pentru umplutură:

  • 300 g nucă măcinată
  • 120 ml lapte fierbinte
  • 120 g zahăr
  • 2 linguri cacao
  • 1 lingură rom
  • coajă de portocală
  • stafide și rahat (după poftă)

Pentru uns:

  • 1 ou + puțin lapte

Notă: Dacă preferi cozonac mai dulce, poți ajusta cantitatea de zahăr.



Cum fac cozonacul pas cu pas

Maiaua

Am făcut o maia simplă din:

  • 150 ml lapte (din totalul de lapte folosit)
  • 1 lingură zahăr
  • drojdia
  • 2 linguri făină ( din totalul de 1 kg )

Am lăsat-o în pace cât am dus copiii la școală.

Când m-am întors, era crescută frumos.


Aluatul

Am pus maiaua peste făină amestecata cu sarea.

Și apoi, în aceeași cană în care făcusem maiaua (da, fără să o spăl), am pus:

  • restul de lapte
  • ouăle
  • zahărul
  • smântâna
  • aromele

Le-am amestecat acolo și apoi le-am turnat peste făină.

Am frământat un aluat care la început e lipicios.

Am încorporat treptat untul și am continuat să frământ până când a început să se lege și să se schimbe la textură.

La final, am pus puțin ulei.

  •  și dintr-o dată aluatul devine mai ușor de lucrat și nu se mai lipește.

L-am lăsat la dospit, mai mult timp, minim 2 ore.

Dacă ți se pare mult sau complicat, să știi că nu e despre perfecțiune. Exact aceeași liniște o găsesc și când fac focaccia cu fermentație lentă — aluatul are felul lui de a te calma, dacă îl lași.



Umplutura

Am încălzit laptele și am dizolvat în el zahărul și aromele.

Am turnat peste nuca măcinată amestecată cu cacao și am obținut o cremă — nu foarte tare, dar exact cum trebuie ca să se întindă ușor.

Am adăugat stafide și rahat, după cum am avut poftă.

Asamblare și coacere

Am întins aluatul, am pus umplutura și l-am rulat. L-am pus în formă si l-am mai lasat apoi la crescut pentru o ora.

La final l-am uns cu ou și puțin lapte și l-am dat la cuptor până s-a rumenit frumos și a început să miroasă a cozonac în toată casa.

  •  genul de miros care adună pe toată lumea în bucătărie


 Sfaturi pentru un cozonac reușit

  • aluatul e lipicios la început → e normal
  • nu trebuie să fie perfect frământat
  • umplutura nu trebuie să fie tare
  • nu trebuie să arate “ca la cofetărie”

👉 la noi nici nu apucă să se răcească complet

Dacă vrei ceva și mai simplu, fără dospit și fără plan mare, atunci merg perfect și cornulețele fragede cu unt și smântână — din acelea pe care le faci și le ai lângă tine câteva zile.

DACĂ VREI SĂ ÎL ÎNCERCI

  • nu te grăbi
  • nu te stresa
  • nu încerca să îl faci perfect

Fă-l pentru tine.

Și pentru cei care îl mănâncă.



Tot de sarbatori noi mai facem si:

Cozonac cu smântână – rețetă pufoasă, simplă, fără stres

Un cozonac făcut în ritmul meu – cu smântână pentru frăgezime, multă aromă și fără presiunea perfecțiunii. Se face simplu și dispare repede.
Prep Time20 minutes
Cook Time50 minutes
Timp de odihnă/dospire:3 hours
Course: Desert
Cuisine: Roamaneasca
Servings: 2 Cozonaci
Author: Mihaela

Ingredients

Pentru maia:

  • 150 ml lapte călduț
  • 1 lingură zahăr din totalul de 150 g
  • 1 plic drojdie uscată
  • 2 linguri făină din cei 1 kg

Pentru aluat:

  • 1 kg făină din care ai folosit 2 linguri la maia
  • 200 ml lapte călduț
  • 4 ouă
  • restul de zahăr
  • 100 g smântână 30%
  • 70 g unt
  • 30 ml ulei
  • coajă de lămâie și portocală
  • vanilie

Pentru umplutură:

  • 300 g nucă măcinată
  • 120 ml lapte fierbinte
  • 120 g zahăr
  • 2 linguri cacao
  • 1 lingură rom
  • coajă de portocală
  • stafide după gust
  • rahat opțional

Instructions

  • Pregătește maiaua

    Amestecă laptele călduț cu zahărul, drojdia și făina.Lasă 10–15 minute până crește și devine spumoasă.
  • Pregătește baza lichidă

    Într-un bol (sau chiar în vasul în care ai făcut maiaua), amestecă:
    ouăle
    zahărul
    laptele călduț
    smântâna
    aromele
  • Formează aluatul

    Pune maiaua peste făină, apoi adaugă amestecul lichid. Frământă până obții un aluat moale și ușor lipicios.
  • Încorporează untul

    Adaugă treptat untul și frământă aproximativ 10 minute, până când aluatul începe să devină mai elastic.
  • Adaugă uleiul

    La final, adaugă uleiul și mai frământă puțin.
    Aluatul va deveni mai neted și mai puțin lipicios.
  • Lasă la dospit

    Acoperă și lasă aluatul la crescut până își dublează volumul.
  • Pregătește umplutura

    Amestecă nuca măcinată cu cacao.
    Toarnă peste ele laptele fierbinte în care ai dizolvat zahărul și aromele.
    Amestecă până obții o cremă ușor de întins.
  • Formează cozonacii

    Împarte aluatul in 4, întinde-l, adaugă umplutura și rulează. Așază în forme, mai lasă 50 de minute o ora, în formă.
  • Unge cu ou și lapte.Coace la 170°C timp de 40-50 minute, până se rumenește frumos.

Întrebări frecvente

De ce este aluatul lipicios la început?
Este normal. Așa trebuie să fie. Se leagă pe parcurs.

Pot să nu pun stafide sau rahat?
Da, rețeta merge foarte bine și simplă.

Trebuie să frământ mult?
Nu. Doar cât să simți că aluatul începe să se lege.


Dacă v-a plăcut această rețetă, vă rog să o distribuiți mai departe, să se bucure și alții de ea.

Vă aștept și pe pagina mea de Facebook – The Lemon Flavour – unde găsiți și mai multe rețete delicioase. Acolo puteți să-mi împărtășiți părerile voastre sau să-mi adresați întrebări, voi răspunde cu drag.

Ne puteți găsi și urmări și pe:

  1. Instagram: @TheLemonFlavour
  2. Pinterest: The Lemon Flavour
  3. Facebook Group: Aroma de Lămâie
  4. YouTube : The Lemon Flavour – Mihaela

Vă invit să vă alăturați comunității noastre unde împărtășim sfaturi utile din bucătărie și rețete minunate.

Zi frumoasă!

🤞 Nu rata cele mai noi retete!

🤞 Nu rata cele mai noi retete!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating