Gustul intens de cacao se întâlnește cu aroma proaspătă de portocală și cu textura fină a cremei de ciocolată. Această prăjitură este simplă de preparat, dar rezultatul este spectaculos: parfumată, echilibrată și suficientă pentru întreaga familie.


Fac prăjituri cu foi de peste 20 de ani. Și pot spune cu mâna pe inimă: nu există iarnă, sărbătoare sau petrecere de familie fără ele.
La noi în casă sunt mereu prezente: foile cu zahăr caramelizat, foile fragede cu mac și crema de lămâie și vanilie, varianta aceasta cu cacao sau binecunoscuta „Alba ca Zăpada”. Sunt gustoase, spornice și ne leagă de amintirile din copilărie.
Prăjiturile cu foi se fac ușor și sunt generoase. Chiar dacă le coc în tăvi mari, de 30×40 cm, nu sunt niciodată suficiente.
Ce am schimbat față de rețeta originală din 2023? Zaharul și aromele.
Am pus puțin mai mult zahăr pentru că cacaoa este intensă și ușor amăruie. Deși eu nu mănânc foarte dulce, am descoperit că ceea ce mi se pare dulcele perfect nu e la fel pentru toată lumea.
Am experimentat și cu aromele. După ce am pus portocală prima dată, nu am mai vrut să folosesc altceva. Am repetat rețeta de câteva ori, până am obținut echilibrul perfect între cacao, dulce și aromă. Rezultatul? Un deliciu parfumat, apreciat de toată familia.
Vreau să subliniez ceva important: portocala și cacao sunt vedetele acestei prăjituri. Chiar dacă cantitatea de cacao sau portocală pare mare, nu o reduceți — altfel pierdeți din farmecul ei.
Hai să vă arăt exact cum o fac eu.

Ingrediente
Foi cu cacao
- 2 ouă mari
- 140 ml ulei de floarea-soarelui
- 140 ml lapte cald
- 250 g zahăr
- ⅓ linguriță sare
- 1 plic amoniac
- 20 g cacao
- ~650 g făină
- coaja rasă de la 1 portocală
Crema de ciocolată și portocală
- 1 litru lapte
- 300 g zahăr
- 200 g făină
- 4 linguri cacao
- 250 g ciocolată
- 200 g unt
- coaja rasă de la 2 portocale
- 2 esențe de portocală si doua de vanilie (adăugată după ce crema este gata) sau doua linguri.
Decor
nucă de cocos, fulgi de migdale sau nucă măcinată (opțional)

Mod de preparare
Foi cu cacao
- Amestecă făina cu sarea și amoniacul și lasă-le deoparte.
- Într-un vas separat, încălzește laptele și dizolvă în el cacaua.
- Într-un alt bol, bate ouăle cu zahărul, uleiul și coaja rasă de portocală.
- Toarnă amestecul de lapte cu cacao peste ouăle bătute și omogenizează bine.
- Adaugă treptat lichidul obținut peste făina pregătită și frământă până obții un aluat omogen.
- Împarte aluatul în 3 părți egale.
- Întinde fiecare parte pe hârtie de copt și înțeapă suprafața cu o furculiță.
- Coace foile în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 12–15 minute.
- Lasă foile să se răcească complet înainte de a le umple cu cremă.
Crema de ciocolată și portocală
- Într-o cratiță, caramelizează zahărul ușor, amestecând constant.
- Adaugă untul și amestecă până se omogenizează.
- Dizolvă cacaoa și făina în laptele rece, adaugă coaja rasă de portocală pentru aromă, apoi toarnă treptat în caramel.
- Fierbe crema la foc mic 10–15 minute, amestecând des.
- Adaugă ciocolata și amestecă până se topește complet.
- După ce oprești focul, adaugă de esență de portocală si vanilie pentru a păstra parfumul intens.
Asamblare
- Întinde crema peste fiecare foaie și suprapune-le una peste alta.
- Lasă prăjitura la rece 24 de ore pentru a se înmuia și a intensifica aromele.
- Decorează cu nucă, cocos sau migdale după preferință.
Sfaturi și trucuri
- Portocala aduce prospețime și echilibrează gustul intens de cacao. Nu o reduceți!
- Adăugați esența doar la final, după ce opriți crema, ca să păstrați aroma proaspătă.
- Pentru un gust și mai intens de ciocolată, puteți dizolva o linguriță de cafea instant în lapte.
- Dacă doriți o textură mai fină, treceți crema prin sită înainte de a o întinde pe foi.
Întrebări frecvente (FAQ)
1. Pot înlocui portocala cu altă aromă?
Da, dar aroma portocalei se combină perfect cu cacao și dă caracterul distinct al acestei prăjituri.
2. Cât timp se păstrează prăjitura?
Se păstrează 2–3 zile la frigider, acoperită.
3. Pot folosi ciocolată cu lapte sau doar neagră?
Ambele merg, dar ciocolata neagră echilibrează mai bine dulceața și intensitatea portocalei.
Foi fragede cu cacao și cremă de ciocolată cu portocală – Rețetă ușoară și aromată
Equipment
- tava dimeniune 30x40
Ingredients
Foi cu cacao
- 650 g făină
- ⅓ linguriță sare
- 1 plic amoniac
- 2 ouă mari
- 140 ml ulei de floarea-soarelui
- 250 g zahăr
- 140 ml lapte cald
- 20 g cacao
- coaja rasă de la 1 portocală
Crema de ciocolată și portocală
- 1 litru lapte
- 300 g zahăr
- 200 g făină
- 4 linguri cacao 20 g
- 250 g ciocolată
- 200 g unt
- coaja rasă de la 2 portocale
- 2 esențe de portocală + 2 esențe de vanilie adăugate după ce crema este gata sau 2 linguri de esență combinată
Instructions
Foi cu cacao
- Amestecă făina cu sarea și amoniacul și lasă-le deoparte.
- Într-un vas separat, încălzește laptele și dizolvă în el cacaua.
- Într-un alt bol, bate ouăle cu zahărul, uleiul și coaja rasă de portocală.
- Toarnă amestecul de lapte cu cacao peste ouăle bătute și omogenizează bine.
- Adaugă treptat lichidul peste făina pregătită și frământă până obții un aluat omogen.
- Împarte aluatul în 3 părți egale.
- Întinde fiecare parte pe hârtie de copt și înțeapă suprafața cu o furculiță.
- Coace foile în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 8-10 minute.
- Lasă foile să se răcească complet înainte de a le umple cu cremă.
Crema de ciocolată și portocală
- Într-o cratiță, caramelizează zahărul ușor, amestecând constant.
- Adaugă untul și amestecă până se omogenizează.
- Dizolvă cacaoa și făina în laptele rece și adaugă coaja rasă de portocală.
- Toarnă treptat acest amestec în caramel și fierbe crema la foc mic 10–15 minute, amestecând des.
- Adaugă ciocolata și amestecă până se topește complet.
- După ce oprești focul, adaugă esențele de portocală și vanilie pentru a păstra parfumul intens.
Asamblare
- Întinde crema peste fiecare foaie și suprapune-le una peste alta.
- Lasă prăjitura la rece 24 de ore pentru a se înmuia și a intensifica aromele.
- Decorează cu nucă, cocos sau migdale după preferință.
Notes
Va mai recomand:
Prajitura cu foi fragede si crema cu zahar caramelizat.
Daca va place aceasta reteta dati-o mai departe, sa se bucure si altcineva. Va astept si pe pagina mea de Facebook – The Lemon Flavour – cu si mai multe retete delicioase, unde puteti sa imi scrieti parerea voastra sau unde va pot raspunde cu mare drag si la intrebari.
De asemenea ma gasiti si pe Pinterest – The Lemon Flavout.
Va invit si in grupul recent creat pe Facebook – Aroma de Lamaie unde impartim sfaturi utile din ale bucatariei dar si retete minunate.
Zi Frumoasa!

Eu….., mamă de doi băieți și iubitoare de flori, mâncare și aromele vieții. Gătesc, testez, scriu — cu bucurie și curiozitate.




