
Această Prăjitură cu dovleac și cremă de brânză și unt este un adevărat răsfăț, cu o aromă intensă de dovleac copt, scorțișoară și nucșoară.
Interiorul său moale și umed este completat perfect de o cremă delicioasă de brânză și unt.
Deși nu am fost întotdeauna un fan al deserturilor cu dovleac, recent am început să-l includ mai des în rețetele mele.
M-am îndrăgostit în mod special de aceste brioșe cu dovleac, care mi-au deschis apetitul pentru această minunată ingredient. Acestea sunt pufoase, delicioase si de toamna!
De când am descoperit brioșele cu dovleac, toamna a devenit un adevărat festin în casa noastră!
Ne bucurăm de tot ce putem prepara cu dovleac: facem supă cremă de dovleac pe care piticii mei o adoră, bomboane fără zahăr cu dovleac copt, chec cu dovleac și multe altele.

Textura și gustul acestor brioșe m-au impresionat atât de mult, încât am dorit să explorez și alte rețete cu dovleac. Așa că astăzi vreau să vă împărtășesc rețeta de Prajitură cu dovleac.
Dacă sunteți fani ai deserturilor cu dovleac, vă recomand cu căldură să încercați această prăjitură pufoasă și plină de aromă de dovleac copt. Este pur și simplu delicioasă!

De ce merită să încerci această prăjitură cu dovleac și cremă de brânză și unt?
Dacă adorați deserturile cu dovleac, atunci această prăjitură este must-try!
Aromele de scorțișoară, nucșoară și coajă de portocal se îmbină perfect cu dovleacul copt, creând un blat moale, umed și pufos.
Veți fi încântați de combinația delicioasă dintre textura blatul umed și crema de brânză cu unt. Iar pentru un plus de textură, câteva nuci prăjite deasupra vor transforma această prăjitură într-o rețetă preferată!
Care sunt secretele acestei prăjituri?
Alegeți o făină de calitate!
Aluatul acestei prăjituri este bogat în dovleac copt, iaurt, ulei și ouă, ingrediente care îi oferă o textură fină și un gust bogat. Pentru un blat pufos și aerat, optați pentru o făină fină, cu un conținut scăzut de proteină — de exemplu, făina de tip 000.
Asigurați-vă că toate ingredientele sunt la temperatura camerei: ouăle, iaurtul și chiar dovleacul copt. Astfel, compoziția se omogenizează mai ușor, iar blatul va crește uniform și va fi moale, nu dens.
Truc suplimentar: dacă doriți un plus de finețe, cerneți făina înainte de a o adăuga în compoziție — aerarea ei va contribui la textura pufoasă a prăjiturii.

Prăjitură cu dovleac și cremă de brânză și unt
Equipment
- tava 25x30
Ingredients
Blat
- 300 gr piure dovleac
- 320 gr faina
- 200 gr zahar
- 100 gr iaurt
- 100 ml ulei
- 2 oua mari
- 2 lingurite scortisoara
- 1 lingurita ghimbir pudra
- 1 lingurita nucsoara pudra
- 1 praf de copt
- 1 lingurita rasa de bicarbonat de sodiu
Crema
- 150 gr unt
- 300 gr branza tartinabila
- 200 gr zahar pudra
- 1 lingura esenta vanilie
Instructions
Pregătirea dovleacului
- Taie dovleacul în două sau patru bucăți, în funcție de mărime. (Al meu a avut aproximativ 1,2 kg și l-am tăiat în două.)
- Așază bucățile într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coace-le la 190°C, până când dovleacul este moale la interior și ușor rumenit la suprafață.
- Lasă-l să se răcească, apoi îndepărtează coaja.Pasează pulpa coaptă cu o furculiță până devine un piure fin. Dacă dovleacul este bine copt, nu ai nevoie de robot de bucătărie.
Prepararea blatului
- Într-un bol încăpător, amestecă făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu și condimentele (nucșoară, scorțișoară, ghimbir).
- Într-un alt bol, bate cu mixerul ouăle, uleiul, iaurtul, sarea și zahărul până obții o compoziție omogenă.Adaugă piureul de dovleac și încorporează-l bine.
- În cele din urmă, adaugă amestecul de făină și omogenizează ușor, fără a mixa excesiv.Toarnă aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
- Coace prăjitura la 190°C timp de aproximativ 20–25 de minute, sau până trece testul scobitorii.
Prepararea cremei de brânză și unt
- Bate untul moale (la temperatura camerei) împreună cu zahărul pudră până când devine cremos și albicios.
- Adaugă brânza tartinabilă și esența de vanilie, apoi mixează în continuare până obții o cremă netedă și fină.
Asamblarea prăjiturii
- Lasă blatul să se răcească complet înainte de a-l acoperi cu crema de brânză.Întinde uniform crema peste blat cu o spatulă.
- Presară deasupra nuci prăjite și tocate grosier pentru un plus de textură și aromă.Păstrează prăjitura la frigider până în momentul servirii.
Va mai recomand:
Briose cu dovleac – sunt moi, pufoase si super parfumate.
Prajitura cu morcovi si crema de branza mascarpone – este o prajitura densa si extrem de bine aromata. O sa va placa tare mult.
Prajitura cu dovleac – este un desert moale si pufos, cu trei texture diferite, plina de dovleac la baza, apoi moale si pufoasa si crocanta si plina de nuci la suprafata.
Brioșe pufoase cu dovleac – rețetă de toamnă
Dacă v-a plăcut această rețetă, vă rog să o distribuiți mai departe, să se bucure și alții de ea. Vă aștept și pe pagina mea de Facebook – The Lemon Flavour – unde găsiți și mai multe rețete delicioase. Acolo puteți să-mi împărtășiți părerile voastre sau să-mi adresați întrebări, voi răspunde cu drag.
Ne puteți găsi și urmări și pe:
- Instagram: @TheLemonFlavour
- Pinterest: The Lemon Flavour
- Facebook Group: Aroma de Lămâie
- YouTube : The Lemon Flavour – Mihaela
Vă invit să vă alăturați comunității noastre unde împărtășim sfaturi utile din bucătărie și rețete minunate.

Eu….., mamă de doi băieți și iubitoare de flori, mâncare și aromele vieții. Gătesc, testez, scriu — cu bucurie și curiozitate.







