Prajitura Rasturnata cu mere pe platou, alaturi de un decor cu flori, mere si farfurii si furculite gata de servit

Prăjitură răsturnată cu mere – povestea unei rețete care a avut nevoie de timp

Prăjitura răsturnată cu mere este unul dintre acele deserturi de casă pe care le-am făcut ani la rând, ajustând fiecare detaliu, până am găsit echilibrul perfect între caramel, mere aromate și blat pufos.


Prajitura Rasturnata cu mere pe platou, alaturi de un decor cu flori, mere si farfurii si furculite gata de servit


Prăjitura răsturnată cu mere este genul de desert pe care îl port cu mine de ani de zile.

Nu pentru că ar fi complicat, ci tocmai pentru că merele au fost mereu parte din deserturile noastre de acasă.
La noi, desertul cu mere nu ține cont de sezon. Toamna, iarna, vara – dacă sunt mere, sigur apare și o prăjitură.

Ne plac deserturile simple: prăjitură cu mere, rețeta aceasta , prăjitură turnată cu mere, prăjitură rapidă cu mere, mere cu crumble… lista poate continua mult și bine.

Merele au fost mereu acolo, iar gustul lor e legat de casă, de familie, de lucruri făcute fără grabă.

Prăjitura răsturnată cu mere am început să o fac acum ceva timp, dar nu mi-a ieșit din prima așa cum mi-am dorit.

Ba caramelul era prea dulce, ba prea amar. Uneori merele erau perfecte, dar blatul prea dens. Alteori blatul era pufos, dar caramelul dispărea complet.

Am făcut-o de multe ori. Am schimbat merele. Am schimbat zahărul. Am schimbat ordinea pașilor.

Și da, am strâns destule poze cu teste din trecut, fiecare cu ceva bun, dar niciuna exact „aceea”. Priviti mai jos:


Prajitura Rasturnata cu mere pe platou, colaj cu 3 poze din timpul pregatirii unde se vede ca nu a reusit din prima incercare


Ce am căutat de fiecare dată a fost echilibrul:

  • un caramel care să fie dulce, dar nu copleșitor,
  • mere aromate, ușor gătite,
  • și un blat pufos, care să le lege pe toate fără să le acopere.

Prăjitura asta nu are voie să fie grea.

Trebuie să fie genul de desert din care mai tai „încă o felie”.

Și apoi, într-o zi, a ieșit.

Caramelul exact cât trebuie, merele moi și parfumate, blatul aerat. Nu perfect pentru Instagram, ci perfect pentru mâncat.

Genul de prăjitură pe care o faci și știi că asta e versiunea pe care o vei păstra.

Rețeta de mai jos este rezultatul tuturor acelor încercări. Nu e prima variantă, ci cea mai bună.


Merele – baza unei prăjituri răsturnate reușite

Prăjitura răsturnată cu mere începe, fără excepție, cu merele potrivite. Caramelul și blatul pot fi ajustate, dar merele greșite pot strica complet echilibrul.

Cele mai bune mere pentru prăjitura răsturnată

Cele mai potrivite sunt merele ușor acrișoare, ferme, care își păstrează forma la gătire:

  • Granny Smith
  • Ionatan
  • Idared
  • Jonathan

Au suficientă aciditate cât să echilibreze caramelul și nu devin făinoase la coacere.


Prajitura Rasturnata cu mere pe platou,colaj cu 3 poze neresuta, dar apetisanta


Caramelul – două variante, două rezultate diferite

Am testat de-a lungul timpului două tipuri de caramel, ambele bune, dar cu personalități complet diferite.

Varianta 1 – caramel clasic cu zahăr ars și unt

Aceasta este varianta tradițională:

  1. Zahărul se topește direct în tigaie până devine auriu
  2. Se adaugă untul
  3. Se amestecă rapid

Rezultat:

  • caramel intens
  • ușor amar dacă este dus prea departe
  • gust clasic, cunoscut

Această variantă cere atenție maximă – câteva secunde pot face diferența.

Varianta 2 – caramel cu unt topit și zahăr

Aceasta este varianta care mi-a adus echilibrul final și care a fost foarte apreciată de cei care iubesc deserturile cu mere și gustul intens de unt.

Mod de preparare:

  • untul se topește complet
  • se adaugă zahărul
  • se fierbe până apar bule mari și uniforme

Rezultat:

  • caramel mai blând
  • aromă intensă de unt
  • mai greu de ars
  • gust rotund, echilibrat

Un detaliu important, vizibil imediat, este culoarea.

Față de caramelul clasic din zahăr ars, această variantă are o nuanță mai deschisă, iar merele nu devin aurii sau brun-închise.

Ele rămân mai deschise la culoare, ușor albicioase, exact așa cum se vede și în poză.

Este caramelul care pune merele în valoare, fără să le acopere gustul sau culoarea naturală.


caramel cu unt topit și zahăr


caramel clasic cu zahăr ars și unt

Prajitura Rasturnata cu mere pe platou, alaturi de un decor cu flori, si uncoscu fructe, unde se var merele caramelizate aurii


Proporții testate pentru caramel

Am testat mai multe variante, iar acestea sunt cele care au funcționat cel mai bine:

  • 80 g unt + 80 g zahăr
    → caramel mai lejer, potrivit pentru cei care preferă deserturi mai puțin dulci
  • 100 g unt + 100 g zahăr
    → caramel bogat, intens, perfect pentru mere acrișoare

Diferența se simte clar în gust și textură, iar pozele spun tot.


Cât se coace prăjitura răsturnată cu mere

Prăjitura se coace la 180°C, în cuptor preîncălzit, aproximativ:

  • 35–45 de minute, în funcție de cuptor și de grosimea blatului

Este gata când:

  • blatul este rumenit
  • scobitoarea iese curată
  • marginile se desprind ușor de formă

Cum se răstoarnă corect prăjitura

Răsturnarea este momentul care sperie pe mulți, dar e mai simplu decât pare:

  • lasă prăjitura 5–10 minute după scoaterea din cuptor
  • trece un cuțit pe margini
  • pune platoul deasupra formei
  • răstoarnă dintr-o singură mișcare sigură

Dacă aștepți prea mult, caramelul se întărește și merele pot rămâne lipite.

Prajitura Rasturnata cu mere pe platou, alaturi de un decor cu flori, mere si farfurii si furculite gata de servit


Alte deserturi cu mere pe care s-ar putea să le îndrăgești

Dacă, la fel ca mine, ai merele mereu pe lista deserturilor preferate, pe blog găsești multe alte rețete cu mere, potrivite pentru toate anotimpurile și gusturile. Iată câteva dintre ele:

Aici gasiti si formatul video de la aceasta reteta!

Prăjitură răsturnată cu mere – povestea unei rețete care a avut nevoie de timp

Prăjitură răsturnată cu mere caramelizate, blat pufos și caramel bogat cu unt. Un desert simplu, aromat și perfect echilibrat.
Prep Time15 minutes
Cook Time45 minutes
Total Time1 hour
Course: Desert
Cuisine: internationala
Keyword: desert cu mere, Prăjitură cu mere caramelizate, prăjitură de casă, prăjitură răsturnată cu mere
Servings: 10 Felii
Author: Mihaela

Equipment

  • Rețeta este potrivită pentru o tavă rotundă de 20–22 cm Dacă folosești tavă de 20 cm → verifică prăjitura după ~40 min

Ingredients

Pentru blat

  • 2 ouă
  • 100 g zahăr
  • 100 ml lapte
  • 100 ml ulei
  • 180 g făină
  • 1 ½ lingurițe praf de copt
  • 1 praf de sare
  • vanilie

Pentru stratul de mere caramelizate

  • 100 g zahăr
  • 100 g unt la temperatura camerei
  • 2 –3 mere decojite și tăiate felii
  • scorțișoară după gust

Instructions

Prepararea caramelului

  • Topește zahărul într-o tigaie, la foc mediu, până devine caramel auriu.
  • Adaugă untul la temperatura camerei și amestecă până se încorporează complet.
  • Toarnă caramelul obținut în tava în care vei coace prăjitura.
  • Așază deasupra merele feliate, apoi presară scorțișoară după gust.

Prepararea blatului

  • Într-un bol mare, pune ouăle, zahărul, laptele, uleiul și vanilia. Amestecă bine până când compoziția devine omogenă.
  • Separat, amestecă făina cu praful de copt și un praf de sare.
  • Adaugă amestecul de lichide peste ingredientele uscate și omogenizează ușor, până obții un aluat ușor lichid.
  • Toarnă aluatul peste stratul de mere și nivelează ușor.

Coacerea

  • Coace prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180°C, până când:

blatul este rumen

    scobitoarea introdusă în centru iese curată

      (Timp orientativ: 35–45 de minute)

        Răsturnarea

        • Lasă prăjitura să se odihnească 5 minute după scoaterea din cuptor, apoi răstoarn-o cu grijă pe un platou.

        Notes

        • Folosește mere ușor acrișoare pentru un gust echilibrat
        • Nu lăsa caramelul să se ardă, trebuie să fie doar auriu
        • Răstoarnă prăjitura cât este încă caldă.

        Dacă v-a plăcut această rețetă, vă rog să o distribuiți mai departe, să se bucure și alții de ea. Vă aștept și pe pagina mea de Facebook – The Lemon Flavour – unde găsiți și mai multe rețete delicioase. Acolo puteți să-mi împărtășiți părerile voastre sau să-mi adresați întrebări, voi răspunde cu drag.

        Ne puteți găsi și urmări și pe:

        1. Instagram: @TheLemonFlavour
        2. Pinterest: The Lemon Flavour
        3. Facebook Group: Aroma de Lămâie
        4. YouTube : The Lemon Flavour – Mihaela

        Vă invit să vă alăturați comunității noastre unde împărtășim sfaturi utile din bucătărie și rețete minunate.

        Zi frumoasă!

        🤞 Nu rata cele mai noi retete!

        🤞 Nu rata cele mai noi retete!

        Lasă un răspuns

        Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

        Recipe Rating